Casa lu' Cojocar Slătioara
strada Tăuteni 2, Slătioara, România, Slătioara, Slătioara
Descrierea proprietății
Casa lu’ Cojocar se află la mijlocul satului, într-un cadru natural extraordinar, la o distanță de 1 km de Codrii Seculari de la Slătioara, Rezervația naturală aflată în Patrimoniul Mondial UNESCO. Rezervația include și Fânețele Montane Todirescu, cuprinzând culmile Bâtca Lesei, Bâtca cu Plai și Bâtca Neagră. Amenajată rustic, Casa Veche păstrează lemnul vechi și arhitectura țărănească, atât în exterior, cât și în interior. Pentru o ședere plăcută și odihnitoare, fiecare din cele 4 camere duble are pat matrimonial mare și baie proprie.Livingul de la parter este locul de întâlnire pe o laiță țărănească cu acoperiș de draniță, lângă un șemineu și în jurul unei mese frumoase din lemn plină de bucate gustoase.Foișorul din curte este închis, are grătar cu plită și ceaun. Casa Nouă are o capacitate de 18 camere, amenajate din lemn, creând un ambient plăcut, prietenos și odihnitor. Toate camerele au intrare separată din exterior și au baie proprie.9 camere sunt duble, cu pat matrimonial, iar 9 camere sunt cu patru paturi, câte două suprapuse, cu scăriță de lemn, ideale pentru cazarea copiilor și tinerilor care sosesc în tabere, programe de vacanță, excursii, călătorii tematice ori pentru familiile numeroase. La cerere, oferim Mic dejun, Prânz și Cină. Mâncarea este foarte gustoasă, adevărată, tradițională.