⚡ AMP
Obiectiv Turistic · Vest

Schitul Bogâltin

Bogaltin, Caraș-Severin ·

Orar Vizitare
Zilnic 09:00 - 18:00
Cost Bilet
Informații la intrare
Durată Vizită
1 - 2 ore
Sezon Recomandat
Tot timpul anului

Despre acest obiectiv

  • situat in satul Bogaltin;
  • poarta hramul "Sfintii Apostoli Petru si Pavel";
  • piatra de temelie a bisericii s-a pus in anul 1949, cu sprijinul credinciosilor din Bogaltin, Cornereva si de pe Valea Almajului;
  • biserica este construita din piatra si caramida;
  • printre podoabele avute de acest schit s-au numarat si doua icoane deosebite, una reprezentandu-o pe Maica Domnului cu Pruncul in brate, iar a doua reprezentandu-o pe Maica Domnului impodobita cu nestemate;
  • la schit a ramas numai icoana Maicii Domnului impodobita cu nestemate, iar despre prima nu se mai stie nimic; aceasta icoana reprezinta foarte mult pentru credinciosii si pelerinii care poposesc la acest schit, ei atribuindu-i-se mari puteri duhovnicesti;
  • pe langa aceasta icoana, langa schit exista si un izvor despre a carei apa se spune ca este tamaduitoare, care trece chiar pe sub sfantul altar al bisericii.

Galerie Foto

Unde te cazezi în apropiere

Pensiunea Cozioara Cornereva
Cornereva, Cornereva · la 1.5 km
Pensiunea Dimitrios Băile Herculane
Băile Herculane, Băile Herculane · la 12 km
Vila Matei Adults Only Băile Herculane
Băile Herculane, Băile Herculane · la 14.4 km
Casa La Matei Godeanu
Godeanu, Godeanu · la 17.2 km
Pensiunea Agroturistică Căsuța Amintirilor Isverna
Isverna, Isverna · la 18.1 km
Casa Mihart Băile Herculane
Băile Herculane, Băile Herculane · la 19.5 km
Hotel Versay Băile Herculane
Băile Herculane, Băile Herculane · la 19.6 km
Casa Țărănească Sat Bătrân
Sat Bătrân, Sat Bătrân · la 19.7 km
Hotel Artemis Băile Herculane
Băile Herculane, Băile Herculane · la 20.1 km
Pensiunea Deea Băile Herculane
Băile Herculane, Băile Herculane · la 20.1 km
Hotel Holiday Maria Băile Herculane
Băile Herculane, Băile Herculane · la 20.2 km
Vila di Pau Băile Herculane
Băile Herculane, Băile Herculane · la 20.2 km
Casa Răzvan Băile Herculane
Băile Herculane, Băile Herculane · la 20.3 km
Cabana Larisa Sat Bătrân
Sat Bătrân, Sat Bătrân · la 20.4 km
Casa Sub Magrin Sat Bătrân
Sat Bătrân, Sat Bătrân · la 20.4 km
Vezi pe varianta web completă