Cula Drugănescu

Despre acest obiectiv

## O prezență sobră în peisajul argeșean În inima satului Retevoești, astăzi parte a comunei Albești din județul Argeș, se ridică spre ceruri o construcție care pare să fi crescut din însăși piatra dealurilor muscelene. Cula Drugănescu nu impresionează prin fastul palatelor fanariote sau prin grandoarea mănăstirilor voievodale, ci printr-o demnitate tăcută, printr-o prezență verticală care domină peisajul rural cu o austeritate aparte. Această construcție reprezintă mult mai mult decât un simplu monument de arhitectură; ea este o mărturie vie a unei epoci în care siguranța personală și protecția averii familiale dictau forma locuinței, iar granița dintre viața domestică și cea militară era aproape inexistentă. În contextul patrimoniului românesc, culele constituie o tipologie arhitecturală unică în Europa, specifică teritoriilor istorice ale Țării Românești, în special Olteniei și Munteniei. Aceste turnuri fortificate, construite de mica și mijlocia nobilime între secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, reflectă o perioadă istorică tulbure, marcată de instabilitate politică, de prezența otomană și de nevoia imperioasă a boierilor locali de a-și apăra familiile și bunurile. În acest peisaj arhitectural, Cula Drugănescu ocupă un loc distinct prin sobrietatea sa, oferind o perspectivă asupra unei ramuri mai puțin fastuoase, dar profund autentice a aristocrației rurale românești. ## În umbra istoriei: ctitori și contextul anului 1832 Anul 1832, înscris în piatra construcției, plasează ridicarea Culei Drugănescu într-un moment de profundă transformare pentru Țara Românească. Perioada era dominată de aplicarea Regulamentelor Organice, reforme impuse de Rusia și Imperiul Otoman care încercau să modernizeze administrația și economia principatelor, însă nu reușeau să elimine complet instabilitatea socială și nesiguranța drumurilor. Familia Drugănescu, aparținând categoriei boierilor mici sau mijlocii, deținea pământuri în zona Argeșului și, ca multe alte familii nobiliare din regiune, a simțit nevoia de a-și construi o reședință care să poată rezista atacurilor hoților de drum, răscoalelor țărănești sau pur și simplu trecerii trupelor străine. Denumirea de „culă” provine din cuvântul turcesc *kule*, care înseamnă „turn”, o etimologie care vorbește despre influențele culturale otomane asupra arhitecturii civile din această parte a Europei. Spre deosebire de conacele din Oltenia, adesea mai decorate și mai spațioase, sau de turnurile boierești din alte zone, cula din Retevoești a fost concepută cu o economie de mijloace și o funcționalitate strictă. Alegerea anului 1832 pentru construcție poate fi interpretată fie ca o ultimă manifestare a vechiului sistem defensiv înainte ca modernizarea administrativă să aducă o relativă pace în zonele rurale, fie ca o afirmare a statutului social al familiei Drugănescu într-un moment de reorganizare a ierarhiilor locale. ## Arhitectura fortificației domestice Cula Drugănescu se distinge printr-o structură pe trei niveluri, o configurație clasică pentru acest tip de construcții, care permitea o organizare ierarhică a spațiilor în funcție de gradul de intimitate și de necesitățile defensive. Parterul, cu zidurile sale masive și ferestrele înguste, aproape niște metereze, era destinat depozitării proviziilor, păstrării cerealelor și, în caz de pericol, adăpostirii animalelor. Acest nivel reprezenta baza solidă a construcției, un soclu de piatră și cărămidă care trebuia să reziste asediilor și trecerii timpului. Etajele superioare erau rezervate familiei, oferind încăperi de locuit care îmbinau necesitatea de apărare cu cerințele unei vieți confortabile pentru época respectivă. Accesul între niveluri se realiza printr-o scară interioară îngustă și abruptă, un element arhitectural cu dublă funcție: facilitarea circulației zilnice și, în același timp, îngreunarea accesului unui eventual atacator. Zidurile groase, de peste un metru în anumite zone, și ferestrele înguste asigurau o izolare termică excelentă și, mai ales, protecție împotriva armelor de foc sau a săgeților. Un element arhitectural remarcabil, care diferențiază Cula Drugănescu de multe alte exemplare similare din regiune, este absența cerdacului. Acest balcon deschis, susținut de console de lemn, era aproape omniprezent la reședințele boierești din Muntenia și Oltenia, oferind un spațiu de relaxare, de primire a oaspeților și de răcorire în zilele toride de vară. Lipsa sa la Cula Drugănescu sugerează o alegere deliberată în favoarea unei defensive stricte, poate și o anumită austeritate familială, sau reflectă specificul climatic al zonei colinare a Argeșului, unde briza muntelui făcea mai puțin necesară prezența unei galerii deschise. Cu toate acestea, construcția nu este lipsită de rafinament artistic. Fațada exterioară prezintă urme ale unei picturi murale colorate, un element decorativ rar întâlnit la culele din zonă, care îi conferă o aură aparte. Deși trecerea timpului și intemperiile au estompat mare parte din policromie, se pot distinge încă fragmente de motive geometrice și florale, specifice artei populare românești din secolul al XIX-lea. Această decorație sugerează dorința familiei Drugănescu de a personaliza edificiul, de a-l transforma dintr-o simplă fortăreață într-un cămin cu personalitate, poate influențată de arta bisericească locală sau de modelele decorative textile tradiționale. ## Memorii de piatră: vieți și întâmplări În interiorul zidurilor groase ale Culei Drugănescu s-au desfășurat vieți întregi, momente de bucurie și de teamă, de liniște domestică și de vigilență permanentă. Se poate imagina familia boierească urcând scara îngustă spre etajele superioare, pășind pe podelele de lemn care scârțâiau sub talpi, privind prin ferestrele înguste spre văile Argeșului. Aceste deschideri mici nu erau doar elemente defensive, ci și „ochi” prin care locatarii supravegheau drumurile, pășunile și pădurile înconjurătoare, fiind mereu în gardă împotriva vreunei incursiuni neașteptate. Povestirile locale, transmise din generație în generație, evocă perioade în care cula a servit drept refugiu împotriva haiducilor care cutreierau drumurile Țării Românești sau împotriva trecerii unor grupuri militare dezordonate. Parterul, cu ușa sa masivă și cu zidurile sale impenetrabile, adăpostea atunci comori și provizii, în timp ce familia se retrăgea la etajele superioare, pregătită să reziste unui asediu prelungit. Pictura exterioară, cu motivele sale florale și geometrice, poate fi legată de tradiția meșterilor locali care, pe lângă arta bisericească, își ofereau serviciile și pentru decorația caselor boierești, aducând în piatră și culoare bucăți din spiritualitatea și estetica satului românesc. Secolele XX și XXI au adus cula într-o perioadă de umbră. Perioada comunistă, cu naționalizările și colectivizarea forțată, a dus la abandonarea multor astfel de construcții, care au fost transformate în magazii agricole, lăsate în paragină sau supuse unor intervenții neadecvate. Cula Drugănescu a rezistat însă, păstrându-și structura și o parte din misterul său. Astăzi, deși prezintă semne de deteriorare cauzate de timp și de lipsa unor investiții consistente în conservare, edificiul rămâne în picioare, o prezență tăcută care așteaptă să fie redescoperită și apreciată la adevărata sa valoare. ## Călătorie spre Retevoești: ghid de vizitare Pentru călătorul dornic să descopere această bijuterie ascunsă a patrimoniului argeșean, vizita la Cula Drugănescu poate constitui o experiență profund autentică, departe de aglomerația marilor obiective turistice. Accesul se realizează din localitatea Albești, pornind de pe Drumul Național 7, principala arteră care leagă Bucureștiul de Pitești și de Transilvania. Din acest drum asfaltat, un drum județean serpentin urcă spre comuna Albești și spre satul Retevoești, oferind peisaje pitorești ale dealurilor Muscelului, cu livezi de pomi fructiferi și cu pășuni verzi care se întind până la poalele munților. Cula se poate observa de la distanță, silueta sa verticală dominând peisajul rural, iar apropierea de monument oferă ocazia de a admira în detaliu pictura exterioară, cu urmele sale de culoare care încă mai strălucesc în lumina soarelui. Fotografia este încurajată, mai ales în orele dimineții sau ale după-amiezii târzii, când lumina caldă pune în valoare texturile zidurilor și nuanțele estompate ale decorului mural. Este important de știut că accesul în interior poate fi restricționat din motive de conservare, iar vizitatorii sunt rugați să respecte perimetrul monumentului și să nu deterioreze structura sau pictura exterioară. Vizita la Cula Drugănescu se integrează excelent într-un itinerar mai amplu de descoperire a județului Argeș. La doar câțiva kilometri spre nord se află orașul Curtea de Argeș, fosta capitală a Țării Românești, unde se pot vizita Catedrala Episcopală, un monument de arhitectură bizantină și neoromânească de excepție, precum și ruinele Curții Domnești. De asemenea, zona oferă posibilitatea explorării bisericilor vechi din satele învecinate, a peisajelor montane spre Pasul Rucăr-Bran sau a tradițiilor populare specifice zonei Muscelului. Călătorul poate combina această vizită cu o oprire în Câmpulung, unul dintre cele mai vechi orașe din România, sau cu o plimbare prin Cheile Văii Argeșului. Pentru cei care doresc să petreacă mai mult timp în zonă, există numeroase pensiuni turistice și case tradiționale în satele din comuna Albești și din împrejurimi, oferind cazare într-un cadru rural autentic și acces la gastronomia specifică zonei. Bucătăria musceleană, cu preparate precum ciorba de burtă, sarmalele în foi de varză, mămăliga cu brânză și smântână, sau plăcintele cu mere, completează experiența culturală a vizitatorului. Astfel, o oprire la Cula Drugănescu devine nu doar o incursiune în istoria arhitecturii, ci o adevărată imersiune în spiritul unei regiuni care și-a păstrat sufletul autentic de-a lungul secolelor. ## Moștenire vie și chemare la conservare Cula Drugănescu rămâne un simbol al rezilienței și al adaptării, o construcție care a trecut prin furtunile istoriei păstrându-și esența. Sobrietatea sa nu este un defect, ci o virtute, o mărturie a unei epoci în care valoarea unui om se măsura nu prin fastul cu care își împodobea casa, ci prin capacitatea de a-și proteja familia și de a-și păstra demnitatea într-o lume nesigură. Într-o epocă în care multe dintre aceste turnuri fortificate au dispărut sau se află într-o stare avansată de degradare, fiecare culă conservată reprezintă o fereastră deschisă spre trecut, o invitație la reflecție asupra modului în care înaintașii noștri au înțeles să trăiască, să se apere și să viseze. Vizitarea acestui monument, fie și doar din exterior, oferă o lecție de istorie vie, o oportunitate de a înțelege complexitatea societății românești din secolul al XIX-lea și de a aprecia arhitectura vernaculară care a dat naștere unor forme unice în peisajul european. Cula Drugănescu așteaptă să fie descoperită, să fie iubită și, mai ales, să fie salvată de la uitare, pentru ca și generațiile viitoare să poată privi prin ferestrele sale înguste spre același peisaj argeșean care i-a fost martor timp de aproape două secole.