Salina Praid

Despre acest obiectiv

## Introducere captivantă și Valoare universală În inima Ținutului Secuiesc, acolo unde Munții Gurghiu se întind ca o cetate naturală peste vechiul comitat Udvarhely, se află un loc în care istoria Europei se scrie în sare. Salina Praid — cunoscută în limba maghiară drept *Parajdi sóbánya* și în germană ca *Salzberg* — nu este doar cea mai mare exploatare subterană de sare gemă din România, ci un monument al patrimoniului industrial european, un oraș subteran săpat în urmă cu peste două secole și jumătate, care până în primăvara anului 2025 atrăgea anual peste 200.000 de vizitatori din întreaga lume. Această salina reprezintă o capodoperă a ingineriei miniere habsburgice, un sanctuar al speleoterapiei de talie europeană — inspirată direct de modelul legendar de la Wieliczka din Polonia — și, în același timp, un martor tăcut al unor momente de cotitură din istoria continentului: de la strategiile economice ale Regatului Ungariei medieval, trecând prin reformele administrative ale Imperiului Habsburgic și ajungând până la dezastrul ecologic provocat de schimbările climatice din secolul XXI. În prezent, după catastrofala inundație din mai 2025, Salina Praid se află într-o perioadă de tranziție dramatică. Închisă publicului pe o durată nedeterminată, cu o stare de alertă prelungită lunar în comuna Praid, salina a devenit simbolul unei lupte europene pentru salvarea patrimoniului cultural în fața naturii dezlănțuite. Pe 8 octombrie 2026, Comisia Europeană a aprobat alocarea a 14,3 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru refacerea acestui obiectiv, deschizând perspective concrete pentru redeschiderea șantierului până la finalul acestui an. Până atunci, povestea Salinei Praid rămâne o lecție vie despre fragilitatea și reziliența patrimoniului european. ## Rădăcini istorice și Conexiuni europene majore ### De la Dacia romană la Imperiul Habsburgic: o istorie continentală a sării Zăcămintele de sare de la Praid s-au format acum 13,5 milioane de ani, în perioada miocenului mediu, când o mare tropicală cu adâncime redusă acoperea bazinul Transilvaniei. Stratul de sare, cu o grosime originară de aproximativ 400 de metri, a fost împins de forțele tectonice spre suprafață, formând un corp diapirogen cu dimensiuni impresionante: 1,2 kilometri pe 1,4 kilometri în plan orizontal și o adâncime de 2,6-2,8 kilometri — cel mai mare masiv de sare din România și unul dintre cele mai importante din Europa Centrală. Exploatarea acestui tezaur subteran are rădăcini care se pierd în negura istoriei. Încă din epoca romană, când Dacia era provincie a Imperiului Roman (106-274 d.Hr.), legiunile romane extrăgeau sare de la suprafață, în gropi patrulatere adânci de 12-15 metri, după care le părăseau pentru a începe altele. Arheologul Volker Wollmann, în monumentala sa monografie despre mineritul din Transilvania, subliniază că în imediata apropiere a fiecărui zăcământ de sare se afla câte o fortificație romană. Astfel, castrul *Praetoria Augusta* de la Inlăceni apăra chiar exploatările de sare de la Praid, martor tăcut al strategiei imperiale de a controla resursele esențiale ale provinciilor. Prima atestare documentară scrisă a minei datează din anul 1291, într-o scrisoare de privilegiu emisă de regele Andrei al III-lea al Ungariei, care confirma drepturile regale asupra salinelor. Însă adevărata revoluție în istoria Praidului are loc în secolul al XVIII-lea, odată cu integrarea Transilvaniei în Imperiul Habsburgic. După ce trupele habsburgice au ocupat Principatul în 1690 și Diploma Leopoldină din 1691 a consacrat noua ordine constituțională, resursele minerale au devenit proprietatea directă a coroanei de la Viena. În anul 1762, sub îndrumarea inginerului minier austriac Johann Frendl (menționat și ca Frendl Aladar), a fost deschisă prima mină subterană sistematică — mina Iosif (*József*), cu formă de clopot sau ogivală. Sarea extrasă manual era ambalată în piei de bivoli și trasă la suprafață cu ajutorul unui crivac (*Göpel*) acționat de patru perechi de cai. Acest mecanism, unic în România și păstrat astăzi la Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida din București, a funcționat neîntrerupt între 1762 și 1950, fiind cea mai veche instalație de acest tip din țară. În 1787, sarea de la Praid devine oficial proprietate de stat austriacă, marcând începutul unei exploatări sistematice organizate după principiile moderne ale administrației imperiale vieneze. Din ocna-clopot Iosif s-au deschis ulterior două camere laterale, denumite minele Carol (*Károly*) și Ferdinand, tot în formă de clopot, demonstrând tehnici de săpare inspirate din tradiția minieră a Germaniei și Austriei. ### Dreptul secuilor la sare: libertatea în cadrul Regatului Ungariei Un capitol fascinant al istoriei Praidului îl constituie dreptul secuilor la exploatarea sării — o libertate (*libertas*) care a definit identitatea comunității secuiești în cadrul Regatului Ungariei medieval. În 1405, regele Sigismund de Luxemburg (cel care va deveni mai târziu și împărat al Sfântului Imperiu Roman) a interzis marilor proprietari funciari să exploateze sare pe moșiile lor, iar succesorul său a emis o lege prin care secuilor și sașilor din Transilvania li se permitea să extragă sare de la Praid de trei ori pe an. Această prevedere juridică reflectă statutul privilegiat al secuilor ca națiune militară (*natio militaris*) în cadrul sistemului feudal maghiar, un statut asemănător cu cel al cavalerilor teutoni sau al ordinelor cavalerești din Europa Occidentală. Dreptul la sare era parte integrantă din autonomia secuilor, iar conflictele pentru păstrarea acestui privilegiu au marcat istoria regiunii timp de secole. Chiar și în perioada stăpânirii habsburgice, când administrația centralizată de la Viena a preluat controlul asupra salinelor, comunitățile secuiești au continuat să-și revendice drepturile tradiționale, iar principii ardeleni precum Gabriel Báthory (1603), Ștefan Bocskai (1605), Gabriel Bethlen (1613) sau Gheorghe Rákóczi I (1631) au fost obligați să garanteze libertatea dreptului la sare în condițiile alegerii lor. ### Orizonturi europene: de la Wieliczka la Solotvyno Salina Praid își înscrie istoria într-un context european mai larg al exploatării sării, care a modelat civilizația continentului din cele mai vechi timpuri. Sarea era „aurul alb" al Evului Mediu, esențială pentru conservarea alimentelor, pentru industria alimentară și pentru comerțul internațional. Rețelele de drumuri ale sării (*Salzstraßen*) traversau Europa de la Marea Baltică până în Mediterană, iar orașe întregi — Hallein în Austria, Wieliczka și Bochnia în Polonia, Bex în Elveția, Hallstatt în Austria — își datorează prosperitatea acestui mineral. Mina de la Wieliczka, situată lângă Cracovia în Polonia, reprezintă cel mai apropiat model european pentru Praid. Exploatată continuu din secolul al XIII-lea și inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1978, Wieliczka este cunoscută drept „Catedrala subterană de sare", cu capele sculptate în sare, lacuri subterane și un sanatoriu pentru afecțiuni respiratorii la 135 de metri adâncime. În anii 1960, inspirându-se direct din modelul polonez, directorul Salinei Praid, Telegdy Károly, împreună cu medicul dr. Veres Árpád, a pus bazele speleoterapiei moderne la Praid, transformând galeriile abandonate într-un centru terapeutic de referință pentru Europa de Est. Alte centre europene de speleoterapie includ spitalul subteran de la Solotvyno (Aknaszlatina) din Ucraina — cel mai mare centru de acest tip din lume, deși acum grav afectat de război și inundații — și diverse facilități din Cehia, Germania și Italia. Praid se distinge prin dimensiunea impresionantă a camerelor de exploatare — mina Paralelă, deschisă în 1864, este atât de vastă încât ar putea găzdui fără probleme Catedrala Sfântul Mihail din Cluj — și prin microclimatul său unic, cu temperaturi constante de 14-16°C, umiditate de 66-70% și aer puternic ionizat. ## Capodoperă arhitecturală și Patrimoniu artistic ### Arhitectura subterană: catedrale de sare și inginerie habsburgică Salina Praid reprezintă un exemplu remarcabil de arhitectură industrială subterană, dezvoltată de-a lungul a două secole și jumătate după principiile ingineriei miniere central-europene. Sistemul de galerii și camere reflectă evoluția tehnicilor de exploatare de la metodele tradiționale ale secolului al XVIII-lea până la metodele moderne ale secolului al XX-lea. Tehnica clasică de deschidere a ocnelor, descrisă în detaliu de istoricii mineritului, urma un protocol riguros inspirat din practica austriacă și germană. Înainte de deschiderea unei noi ocne, se executau foraje de explorare; dacă până la 36 de metri (18 *Klafter* sau 18 stânjeni) nu se intercepta sarea, proiectul era abandonat. Puțurile se săpau cu profil pătrat, cu latura de 2,8 metri, până la 4 metri sub contactul steril-sare, unde se realiza „fundamentul" din bârne de lemn. Pereții erau căptușiți cu piele de bivol pentru a împiedica contactul apei cu sarea, iar mina lua forma conică-ogivală, cu secțiunea pe cât posibil circulară. Mina Iosif (1762), cu forma sa de clopot, a fost urmată de camerele Carol și Ferdinand. În 1809, la 140 de metri sud-est, s-a deschis „Ocna Nouă" (*Újbánya*), care însă a fost inundată și abandonată în 1811, la doar doi ani de la inaugurare — un avertisment timpurii asupra fragilității sistemului în fața apelor pârâului Corund. În 1864, lângă mina Iosif, s-a deschis mina Paralelă (*Párhuzamos*), cu profil trapezoidal, care rămâne și astăzi una dintre cele mai mari cavități subterane din România. O mențiune specială merită mina Elisabeta (*Erzsébet*), deschisă în 1898 ca mină de rezervă în partea nord-estică a Dealului Sării. În 1939, încercările de exploatare prin dinamitare au dus la prăbușirea tavanului și la apariția unei mari doline la suprafață, care există și în prezent — un monument natural al interacțiunii dintre activitatea umană și geologia sării. ### Epoca comunistă și transformarea terapeutică După al Doilea Război Mondial, salina cunoaște o nouă etapă de dezvoltare. Între 1947-1949 s-a deschis mina Gheorghe Doja (*Dózsa György*), denumită după conducătorul răscoalei țărănești din 1514 — un gest simbolic al regimului comunist de a omagia figuri populare ale istoriei. Transportul sării se făcea prin puțul Gh. Doja și pe calea ferată îngustă, iar după anii '70, cu autobasculante de 16 tone. În 1978, la 40 de metri sub nivelul minelor vechi, a fost deschisă o nouă mină, pusă în exploatare în 1980, cu camere de 20 metri lățime, 12 metri înălțime și lungimi de sute de metri. Cel mai adânc orizont se afla la 320 metri sub nivelul suprafeței. În 1991 au început lucrările pentru sectorul Telegdy, dat în exploatare în 1994 și denumit după fostul director al salinei, Telegdy Károly. Metoda de exploatare — „camere mici și piloni pătrați" (metoda canadiană) — oferea siguranță structurală superioară, cu lățimi de 16 metri, înălțimi de 8 metri și piloni de 14x14 metri. ### Baza de Agrement: un oraș subteran european Cea mai impresionantă realizare arhitecturală a Salinei Praid este Baza de Agrement, amenajată la „orizontul 50", la 120 de metri adâncime sub nivelul solului. Spațiul, cu o lățime de 20 de metri, înălțime de 14 metri și lungime de sute de metri, a fost transformat într-un adevărat oraș subteran, unic în Europa prin combinația dintre patrimoniu industrial, terapie medicală și agrement. Accesul se făcea printr-o galerie de transport de 1.250 de metri, parcursă cu autobuze speciale, urmată de o coborâre pe 247 de trepte până la cele șapte camere de vizitare. Ieșirea se realiza printr-o altă rută, urcând 179 de trepte. Microclimatul specific — temperaturi constante de 14-16°C, umiditate redusă de 66-70%, presiune atmosferică mai mare decât la suprafață (735-738 mmHg) și aer puternic ionizat — a făcut din acest spațiu un sanctuar pentru tratamentul afecțiunilor respiratorii. În subteran, turiștii descopereau un univers suprarealist: sute de mese și canapele din lemn sculptat, un restaurant, cafenele, mese de biliard și ping-pong, un muzeu al mineritului care prezenta metodele de extracție de la romani până în prezent, o bibliotecă, spații de joacă pentru copii și, într-un colț retras, o capelă de lemn construită în 1993 pentru rugăciune. Club Aventura, primul parc de aventură din Europa amenajat într-o salină, oferea trasee între stâlpi de până la 15 metri înălțime și trasee pe stâncă de sare naturală. O galerie a vinurilor prezenta 275 de soiuri provenite de la 25 de viticultori din șase țări europene, iar un internet-café asigura conectivitatea în adâncuri. În sezonul de vârf, salina putea primi până la 3.000 de vizitatori pe zi, fiind în 2009 cea mai vizitată salină din România, cu peste 200.000 de turiști anual. ## Legende, personalități și momente de cotitură ### Gheorghe Doja: umbra răscoalei peste galeriile saline Numele unei mine din Salina Praid poartă ecoul unei dintre cele mai dramatice răscoale din istoria Europei. Gheorghe Doja (în maghiară *Makfalvai Dózsa György*, în germană *Georg Dózsa von Makfalva*), născut în jurul anului 1470 în Dalnicul din Scaunul Cizd al secuilor, a fost un mic nobil secui care a condus marea răscoală țărănească din 1514 împotriva magnaților unguri. Contextul european al acelor vremuri era tumultuos: Papa Leon al X-lea proclamase o cruciadă împotriva Imperiului Otoman, promițând eliberarea de iobăgie țăranilor care se alăturau. Peste 100.000 de țărani — români, unguri, secui, slovaci, sârbi — s-au adunat sub conducerea lui Doja, transformând cruciada într-o revoluție socială împotriva ordinii feudale. După ce răsculații au cucerit cetatea Cenad și au înfrânt armata episcopului Csáky, Doja a asediat Timișoara timp de două luni în vara anului 1514. Înfrânt de oastea nobiliară condusă de Ioan Zăpolya, Doja a fost capturat și, la 20 iulie 1514, executat în mod barbar: așezat pe un tron de fier încins, încoronat cu o coroană de foc și obligat să-și vadă tovarășii de luptă — înfometați de temniceri — devorându-l de viu. În 1949, regimul comunist din România a deschis mina Gheorghe Doja la Praid, denumind-o după acest erou popular, într-un gest de propagandă istorică care asocia lupta pentru libertate a minerilor cu memoria răscoalelor țărănești. Mina a funcționat până în 1970 pentru extracție, iar ulterior camerele sale au fost transformate în bază de tratament și agrement. ### Telegdy Károly: vizionarul terapiei subterane Figura centrală a transformării Salinei Praid dintr-o simplă exploatare minieră într-un centru terapeutic și turistic de talie europeană a fost Telegdy Károly, directorul salinei în perioada de dezvoltare intensivă. Inspirându-se din modelul consacrat al minei Wieliczka din Polonia — pe care l-a studiat în detaliu — Telegdy Károly, împreună cu medicul dr. Veres Árpád, a pus bazele speleoterapiei moderne în România în anii 1960. Sub conducerea sa, galeriile abandonate ale minei Gheorghe Doja au fost transformate în baza de tratament subteran, iar în 1994 a fost dat în exploatare sectorul minier care îi poartă numele. Tehnica „camere mici și piloni pătrați" (metoda canadiană), cu dimensiuni precise de 16 metri lățime, 8 metri înălțime și piloni de 14x14 metri, asigura stabilitatea structurală necesară pentru amenajarea spațiilor terapeutice și turistice. ### František Pošepný și știința europeană a sării În 1867, geologul ceh František Pošepný (cunoscut și ca Franz Pošepný) a realizat un studiu detaliat al ocnelor de sare active și inactive de la Praid, contribuind la cunoașterea științifică internațională a zăcămintelor transilvănene. Pošepný făcea parte dintr-o tradiție de cercetători central-europeni — alături de Paul Partsch, care vizitase zona în 1826, sau Johann Fichtel, autor al unei contribuții la istoria mineralelor din Transilvania în 1780 — care au documentat patrimoniul geologic al regiunii pentru comunitatea științifică europeană. ### Catastrofa din mai 2025: momentul de cotitură Primăvara anului 2025 a adus cel mai grav episod din istoria recentă a Salinei Praid. După data de 5 mai, precipitațiile abundente au determinat creșterea bruscă a debitului pârâului Corund până la aproximativ 60 m³/s — un nivel de peste o sută de ori mai mare decât media obișnuită. Suprafața masivului de sare, puternic carstificată cu numeroase crevase, fisuri și doline, a permis apelor să pătrundă în subteran prin surpări formate în albia pârâului. Între 27 și 30 mai 2025, întregul volum de apă al Corundului s-a infiltrat în salină, inundând complet cele nouă orizonturi de exploatare, inclusiv baza de agrement și zona turistică. Peste 4 milioane de metri cubi de apă au umplut galeriile, distrugând instalațiile, stocurile de sare și infrastructura electrică. Societatea Națională a Sării (Salrom) a suspendat întreaga activitate, iar Comitetul Local pentru Situații de Urgență a instituit starea de alertă în comuna Praid — o măsură care, în octombrie 2026, rămâne încă în vigoare, fiind prelungită lunar. Președintele României, Nicușor Dan, a vizitat salina pe 31 mai 2025, promițând sprijin pentru redeschidere și compensații pentru cei aproximativ 130 de angajați afectați. Guvernul ungar a oferit asistență tehnică pentru restaurare, demonstrând solidaritatea transfrontalieră în fața unui dezastru care a lovit un patrimoniu comun al Europei Centrale. ## Ghid practic de vizitare și Experiența touristului de azi ### Situația actuală: octombrie 2026 În prezent, Salina Praid rămâne închisă publicului pe o durată nedeterminată. Starea de alertă instituită în comuna Praid la 8 mai 2025 a fost prelungită lunar, ultima prelungire fiind valabilă până la 8 aprilie 2026, iar ulterior extinsă din nou. Accesul în zona salinei este restricționat, iar turiștii pot vizita doar exteriorul perimetrului și muzeul în aer liber din localitate. Pe 8 octombrie 2026, Comisia Europeană a aprobat alocarea a 14,3 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru România, destinat parțial refacerii Salinei Praid. Parlamentul European votase această măsură încă din 7 iulie 2026, cu 642 de voturi pentru. Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că speră ca șantierul pentru refacere să fie deschis până la finalul anului 2026, cu planuri care includ redeschiderea Minei Iosif (cunoscută și ca „Sala Ecourilor") și crearea unei noi legături spre Mina Terezia. ### Când se va redeschide: perspective pentru 2027 Deși nu există încă un termen oficial pentru redeschiderea completă a salinei, specialiștii estimează că lucrările de pompare a apei, stabilizare a structurilor și reamenajare a infrastructurii turistice ar putea dura între 18 și 36 de luni de la demararea șantierului. Având în vedere aprobarea fondurilor europene și implicarea autorităților centrale, perspectiva unei redeschideri parțiale în 2027 pare realistă, deși redeschiderea completă a bazei de agrement și a circuitului terapeutic ar putea necesita încă un an sau doi. ### Ce poate vizita turistul în zonă în prezent Chiar și în absența accesului în subteran, regiunea Praid oferă o bogată ofertă turistică alternativă. Stațiunea balneoclimaterică Sovata, aflată la doar 10 kilometri distanță, găzduiește Lacul Ursu — cel mai mare lac heliotermic din Europa — și Lacul Aluniș, cu ape sărate benefice pentru sănătate. Centrul de ceramică de la Corund, renumit pentru tradiția sa seculară, oferă ateliere și expoziții de olărit. Satul Praid păstrează monumente istorice precum fosta cancelarie a minei (azi dispensar medical, monument istoric cod LMI HR-II-m-B-12935), biserica reformată din 1780 și casa memorială Lajos Áprily. Traseul Via Transilvanica, cel mai lung traseu de drumeție din România, trece prin Praid, oferind ocazia de a explora peisajul specific Ținutului Secuiesc, cu dealurile sale ondulate, pășunile alpine și pădurile de foioase și conifere ale Munților Gurghiu. Muntele de Sare, cu înălțimea sa de 576 metri, este declarat rezervație naturală de categoria III IUCN și poate fi explorat pe poteci marcate. ### Experiența vizitatorului: ce îl aștepta când salina se va redeschide Când Salina Praid își va redeschide porțile, vizitatorii vor putea retrăi o experiență unică în Europa. Accesul se va face cu autobuze speciale care parcurg galeria de 1.250 de metri, coborând 70 de metri sub nivelul intrării, la un unghi de 3-4 grade. De acolo, turiștii vor coborî pe jos aproximativ 250 de trepte — o probă de anduranță mai ales pentru persoanele în vârstă — până la cele șapte camere de vizitare situate la 120 de metri sub cota de suprafață. Temperatura constantă de 15-16°C impune purtarea unor haine mai groase, chiar și în plină vară. Aerul salin, puternic ionizat, oferă beneficii terapeutice dovedite pentru afecțiunile respiratorii — astm bronșic, bronșite cronice, alergii — iar cura standard durează 18 zile, desfășurându-se sub supraveghere medicală permanentă. Facilitățile vor include: capela de lemn pentru rugăciune (construită în 1993), muzeul mineritului cu exponate istorice și crivacul cu cai în reproducere, Club Aventura cu trasee de aventură pe stâncă de sare și între stâlpi, restaurant și bufet, mese de biliard și ping-pong, bibliotecă, spații de joacă pentru copii, galerie a vinurilor cu 275 de soiuri din șase țări europene și internet-café. Ieșirea din subteran se face prin altă rută, urcând 179 de trepte până la galeria de transport. ### Tarife și program (informații pentru perioada de după redeschidere) Deși tarifele actuale nu sunt disponibile din cauza închiderii, istoricul prețurilor indică un sistem flexibil: bilete de intrare pentru turiști, abonamente pentru cure de speleoterapie (18 zile), și tarife speciale pentru grupuri și școli. Programul de vizitare obișnuia să fie 8:00-18:00, cu ultima intrare a autobuzului la ora 16:30. Se recomandă rezervarea în avans, mai ales în sezonul estival și în perioada sărbătorilor de iarnă, când salina poate primi până la 3.000 de vizitatori pe zi. ### Recomandări pentru vizitatori Pentru cei care doresc să viziteze regiunea Praid în perioada de reconstrucție a salinei, se recomandă cazarea la pensiunile din Praid, Sovata sau Corund, care oferă acces la ape termale, tratamente balneare și bucătărie tradițională secuiască. Sezonul optim pentru vizitare este vara (iunie-septembrie), când temperaturile exterioare fac contrastul cu cele 15-16 grade din subteran deosebit de plăcut, deși salina poate fi vizitată pe tot parcursul anului datorită climatului constant. Pentru pasionații de istorie, o vizită la Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida din București oferă ocazia de a vedea crivacul original cu cai de la Praid, martor al unei epoci în care puterea animalelor și ingeniozitatea umană modelau subteranul Europei. Iar pentru cei interesați de patrimoniul UNESCO, o excursie la Wieliczka în Polonia sau la Hallein în Austria oferă contextul comparativ necesar pentru a înțelege pe deplin valoarea universală a Salinei Praid — o perlă a patrimoniului industrial european, în prezent într-o perioadă de renaștere prin solidaritatea Uniunii Europene.