Hotel·Hunedoara, Hunedoara County·La liziera pădurii, cu vedere spre Bucegi și Piatra Craiului
FROM
388 lei/ night
Double room · 2 persons
|
Optional breakfast
Hot tub and sauna
3,000 sqm courtyard
Local hosts
Unit type
Hotel
Capacity
4 rooms · 7 guests
Check-in / Check-out
12:00 - 20:00 · până la 12:00
În cazul în care sosești mai târziu decât este precizat în politica unității de cazare, te rugăm să anunți unitatea!
Host
HEARTCORE S.R.L.
ABOUT THE PROPERTY
An oasis of peace between mountain ridges
Actualment estem traduint aquest contingut. Si us plau, torneu més tard.
„O casă caldă, ridicată pentru cei care caută liniștea dintre brazi. Aici diminețile încep cu aer curat de munte, iar serile se termină cu povești la gura sobei.”
— Gazdele Hotel Rusca Hunedoara
COMFORT & FACILITIES
What you will find at Hotel Rusca Hunedoara
Comfort and relaxation
Wood-burning fireplace in the main living room
Heated cedar wood hot tub (on request)
Dry sauna with pine aromas
Rustic gazebo and panoramic terrace
Rooms and bathroom
Private bathroom in each room with walk-in shower
Hotel-quality satin cotton linens
Hair dryer, soft towels and included toiletries
Ergonomic memory foam mattresses
Kitchen and dining
Cooking and kitchen
Espresso machine with homemade bean coffee
Covered grill / barbecue and cauldron area
Generous dining hall for all guests
Connectivity and workspace
High-speed fiber optic Wi-Fi (300 Mbps)
Desk / quiet space for remote work
Smart TV with Netflix / cable channels
Excellent mobile signal for all carriers
Outdoor
3,000 sqm courtyard surrounded by pine trees
Free private parking on the property grounds
Deck chairs and lawn beach area
Direct access to mountain trails behind the courtyard
Friendly policies
Children welcome of any age
Baby cot and high chair (on request)
Pets accepted (on request)
Smoking is only allowed in outdoor areas
ACCOMMODATION SPACES
Choose the right room
Camera dubla
18 mp·1 pat matrimonial (160 cm)·2 persons
Plasă de țânțariWi-FiWardrobeTVPrivate bathroom (shower)Toilet (in bathroom)
FROM388 lei / night
Camera twin
16 mp·2 paturi single (90 cm)·2 persons
Plasă de țânțariWi-FiWardrobeTVPrivate bathroom (shower)Toilet (in bathroom)
FROM388 lei / night
Camera single
14 mp·1 pat single (90 cm)·1 persons
Air conditioningbalcon/terasăTowelsUmerașeFlat-screen TVArticole de toaletăWi-FiWardrobeTVPrivate bathroom (shower)Toilet (in bathroom)
FROM388 lei / night
Suita cu 1 camera pentru 2 pers.
32 mp·1 pat king size (180 cm)·2 persons
Air conditioningbalcon/terasăTowelsUmerașeFlat-screen TVArticole de toaletăRefrigeratorWi-FiConexiune la internetWardrobeTVPrivate bathroom (shower)Toilet (in bathroom)
FROM388 lei / night
PRACTICAL INFORMATION
House rules and policies
Check-in and Check-out
Sosire între 12:00 - 20:00, plecare până la ora până la 12:00. Gazdele vă întâmpină personal.
În cazul în care sosești mai târziu decât este precizat în politica unității de cazare, te rugăm să anunți unitatea!
Children and extra beds
Copiii de orice vârstă sunt bineveniți. Pătuț de bebeluș gratuit la cerere.
Pets
Animalele de talie mică și medie sunt acceptate cu notificare prealabilă.
Quiet and parties
Proprietatea pune accent pe tihnă și relaxare. Ore de liniște între 22:00 și 08:00. Petrecerile zgomotoase nu sunt permise.
WHAT IS AROUND
Six places worth the trip
Step out and you are on the road. Here are the most important landmarks in the area, with calculated distances and estimated driving times.
Marked trails starting near the accommodation, ideal for a refreshing half-day hike.
Mediu · 2:00h2.7 km
Lacul Galeş - Tăurile din Valea Rea - Şaua Pelegii
Descriere
Traseul CR face legătura între Lacul Galeș și Șaua Pelegii, pe sub Porțile Închise, vizitând Zănoagele Galeșului și Tăurile din Valea Rea. Un traseu destul de solicitant, într-o ascensiune cu aprox. 400 m diferențe de nivel, pe parcursul a 1 - 2 h de drumeție.Lacul Galeșul se situează pe locul 4 ca mărime între lacurile Retezatului, după Bucura, Zănoaga și Tăul Negru, are o adâncime maximă de 10 m și este întreținut de un torent care coboară de la cele trei lacuri cunoscute sub numele de Zănoagele Galeșului. Acest traseu este unul foarte util drumeţilor, fiind folosit ca deviere de la traseul TR - ce urcă spre creastă sub Vf. Mare, pentru a ocoli Porţile Închise, sector pe cât de frumos pe atât de dificil. Poteca CR urcă de la lacul Galeş, se desprinde din traseul TR, ocolește lacul și continuă printre tufe de jnepeni, stâncării și izvoare bogate, până în şaua Zănoagele Galeşului (2253 m), loc de trecere între valea Galeşului şi Valea Rea. Din șa putem admira atât lacul Galeş cu vf. impunător Vârful Mare (2463 m), Porţile Închise în fundal, cât şi marea de bolovani din Valea Rea, cu cele şapte lacuri ale căldării.După ce lăsăm în dreapta Zănoagele Galeșului, coborâm cca. 100 m în Valea Rea, ce adăpostește 7 tăuri sălbatice, între care Tăul Mare, Tăul Mutătorii și Tăul cu Pietriș - cele mai mari, care apar în nuanțe de roșu, din cauza oxidului de fier conținut de pietrele ce le mărginesc. Sub peretele crestei, întâlnim marcajul TG - dinspre Cabana Pietrele. Continuăm să urcăm către Șaua Pelegii (2285 m), aflată între coloşii Peleaga şi Păpuşa. În șa întâlnim traseul de creastă BR - dinspre Curm. Bucurei și marcajele CG - ce urcă la Peleaga, coborând apoi la baza Salvamonti Bucura. Avem din nou perspectiva frumoasă a tăurilor din Valea Rea, iar la sud, lacul Ghimpele (Peleaga), întregește panorama. Din Șaua Pelegii se poate continua drumeția fie spre Vârful Păpușa și Porțile Închise, fie spre Vârful Peleaga și Bucura, de unde se poate aborda Circuitul Lacurilor - cu marcaj PR.Tot în Șaua Pelegii, ajunge și varianta PA - dinspre Poiana Pelegii, trecând pe la frumosul lac glaciar Ghimpele (Peleaga).
Descriere
Traseul BG face legătura între Bucura și Vf. Retezat, folosit cu preponderență de turiștii care au urcat din Poiana Pelegii la Bucura și vor să parcurgă Custura Retezatului. Un traseu destul de solicitant cu aprox. 700 m diferențe de nivel, în cca. 2 - 2.5 h de drumeție. Iarna, periculos, accesibil în funcție de cantitatea zăpezii.Din zona de camping Refugiul Salvamont Bucura (2040 m), trebuie să ne îndreptăm pentru scurt timp spre nord, urmând marcajul BA până la stâlpul indicator care marchează începutul traseului BG spre șaua Poarta Bucurei (2280 m). Primul segment se suprapune cu PR “Circuitul Lacurilor”, astfel că începem urcușul spre cel mai de sus dintre lacurile înșirate pe traseul tematic. Printre tufe de jnepeni, pajişti cu flori şi stânci, ajungem pe malul lacului Tăul Porţii (2260 m) - lacul glacir din Retezat situat la cea mai mare altitudine.Avem vederi splendide spre colții stâncoși din Poarta Bucurei și stâncile negre ale Vârfului Judele care se oglindesc în luciul apei și creează un frumos contrast de culori. Umbra vârfurilor poate păstra gheață și zăpadă pe malul lacului până spre luna iulie.De la lac urcăm abrupt, cu atenție sporită, ieșind în şaua Poarta Bucurei. Aici cotim dreapta (N) şi urmăm creasta, până în apropierea vârfului Bucura I, unde întâlnim traseul de creastă BR, pe care ne putem abate 5 min, pentru a vizita vârful, unul din giganții Retezatului (2433 m), cu perspectiva fermecătoare spre toate direcţiile.BG continuă pe un sector râpos către Șaua Retezatului, cu o vastă zonă de grohotișuri, ale căror lespezi colțuroase (unele imense) pot pune probleme. Ocolim astfel muntele Bucura de-a coasta, printr-un loc ce necesită atenție, pe o potecă destul de solicitantă, dar cu priveliști care ne răsplătesc efortul. Spre SV putem vedea Judele şi lacurile glaciare din rezervaţia Gemenele, care de aici se văd în toată splendoarea lor.Odată ce am ocolit uriașul Bucura, urmăm linia crestei (Custura Retezatului), depășind mai multe vârfuleţe şi şei pentru a coborî în cel mai jos punct al custurii şi anume şaua Retezatului (2251 m). Aici întâlnim TA - care urcă de la Cabana Pietrele pe Valea Stânișoarei. Alături de acesta, vom urca susţinut, pe lespezi de piatră pătați de licheni până pe vârful Retezat. Ajungem după cca. 30-40 min. de urcuș pieptiș.De pe vârful Retezat avem o largă perspectivă, fermecătoare, în toate direcțiile, cu vederi asupra uriașilor Bucura I și Bucura II, dar cel care ne va captiva atenția prin frumusețea oglindirii de smarald, este Lacul Ștevia (2070 m). Cuibărit într-o căldare mică, cu pereți abrupți, Lacul Ștevia este unul dintre cele mai frumoase lacuri din Retezat, având o acustică incredibilă. Iarna zăpada se topește greu de pe malurile lui, vara apa devine verzuie. Lacul are în jur de 10 m adâncime.
Descriere
Traseul CG este segmentul de legătură între Bucura și Vârful Peleaga, vârful cel mai înalt din Retezat, în urcare pe piciorul Pelegii, Un traseu scurt dar solicitant cu peste 500 m diferență de nivel, în cca. 1 - 2 h. Iarna, periculos, accesibil în funcție de cantitatea zăpezii.CG porneşte de la izvorul refugiului Salvamont Bucura şi pătrunde în căldarea de sub vârful Peleaga (căldarea Berbecilor), ocolește un mic lac, apoi face dreapta și urcă pieptiș, în serpentine, până pe piciorul Pelegii. Ascensiunea în această zonă de grohotișuri este periculoasă iarna (risc de avalanșă). Ținem creasta cu lespezi pictați de licheni până la vârf.Izolat de celelalte vârfuri ale masivului, Vf. Peleaga, cel mai înalt din Retezat (2509m), ne oferă prilejul de a avea o vedere panoramică a cărei frumusețe este greu de egalat. Înspre N putem observa căldarea glaciară V. Rea, vastă zănoagă pe fundul căreia se află tăurile Văii Rele. De partea stângă a văii, stă de strajă Culmea Pietrele, cu Vârful Pietrele și dincolo de aceasta culmea Stânișoara, acoperind poalele Vf. Retezat. De aici Vârful Retezat (2484 m) ne apare ascuțit. Vârful Bucura I (2433 m) se vede teșit, iar vis-a-vis, Vârful Judele (2398 m), completează orizontul. La SV, culmea Slăveiului străjuiește semeț valea Lăpușnicului Mare alături de culmea Drăgșanului (din Retezatul Mic), iar spre SE, Vârful Custura (2457 m), completează lanțul vârfurilor ce se înșiruie înspre este până la Munții Tulișa. Din Vf. Păpușa (2508 m), răsfirate ca degetele de la mână, se lasă în vale culmile Valea Rea, Galeșu, Vf. Mare și Lăncița. La 500 m alt sub noi, uriașa căldare glaciară a Bucurei se înfățișează.cu întreaga salbă de lacuri glaciare, 16 la număr, o parte vizitate de poteca “Circuitul Lacurilor”.Magistrala CG continuă spre E peste Vf. Păpușa, Culmea Custura - Păpușa și Custura - Gruniu, tocmai până la Munții Tulișa (grupa Retezat -Godeanu) însoțită de traseul de creastă BR. La Monumentul Eroilor, CG coboară spre Uricani.
Descriere
Traseul PR vizitează cele mai însemnate dintre lacurile aflate în zănoaga Bucurei, la peste 2000 m alt. Un traseu relativ ușor, cu aprox. 500 m diferențe de nivel, în cca. 2.5 h, Iarna, accesibil în funcţie de cantitatea şi calitatea zăpezii.Circuitul Lacurilor necesită atenție deoarece pe majoritatea segmentelor, circuitul poartă marcaje duble / triple, fiind comun cu alte trasee ce străbat căldarea. Se poate aborda, fie de la Bucura, dinspre Poiana Pelegii - Lia, Ana, Viorica și Florica (lacurile înșirate) până la Tăul Agățat, fie coborând din Curmătura Bucurei spre Tăul Porții și de aici în circuit. Dacă pornim în traseu în sensul acelor de ceasornic, de la baza Salvamont Bucura coborâm spre Poiana Pelegii în locul unde se află o stâncă mare pe care e scris un mesaj către divinitate. De-aici urmăm poteca la dreapta și ajungem la lacul Lia, cel mai jos lac din traseul lacurilor înșirate (1910m). Lacul Lia are o formă triunghiulară şi este alimentat dintr-un izvor care se revarsă din Lacul Ana. Este cel mai bogat lac în păstrăvi din căldare. De la Lia se urcă printr-o zonă foarte frumoasă, atât de specifică Retezatului, cu izvoare, jnepeni, poieni, flori și lespezi pătați de licheni, până la stânga Lacului Ana, al doilea din circuit. Lacul Ana este cel mai mare din șirul lacurilor, cu o adâncime medie de 11,5 m. Alimentarea lacului se realizează din pârâul cu cascade, ce se scurge din Lacul Viorica. De pe malurile lui putem admira culmile ce înconjoară Căldarea Bucurei. După ce trecem de lac, ne vom însoți de marcajele TR - ce urcă spre Judele. Parcurgem poteca tăiată în pantă, pe partea estică a căldării, cu o frumoasă priveliște spre lacurile Ana, Viorica și Florica. De forma unui corn ușor curbat, Lacul Viorica (2070 m) este populat cu păstrăvi, iar surplusul de apă generat de ploi formează o cascadă pe pragul din capătul lacului și mai multe cascade mici, care se scurg în Lacul Ana. Aproape de lacul Viorica, spre vest, se găsește un ochi de apă, pe trei sferturi umplut cu turbă și alte două lacuri mai mici. De la Viorica se ajunge în câteva minute lângă Lacul Florica (2090 m), al treilea lac în traseul lacurilor înșirate. Dimensiunile lacului variază, fiind alimentat de două izvoare care se află în partea vestică a lacului, iar pragul care desparte Florica de Viorica formează la debite mari, o frumoasă cascadă de 20 m înălțime.MAi departe, un urcuș pieptiș pe o mare de lespezi, ne „săltă” până în proximitatea Lacului Agăţat, unde TR se desprinde spre Șaua Judele. PR schimbă direcţia de mers către dreapta. Tăul Agățat (2208 m) este ascuns privirilor, fiind înconjurat de lespezi. Defapt o minusculă oglindă de apă, cu zăpadă pe malurile lui până târziu în vară, lacul este alimentat doar din izvoarele subterane. De pe pragul de est al lacului se deschide o priveliște frumoasă asupra căldării Bucura cu lacurile înșirate și a masivului Retezat.Un mic urcuș ne scoate la intersecția cu BG, alături de care ajungem la Tăul Porții (2260m), situat la cea mai mare înălțime dintre lacurile glaciare din Retezat. Tăul Porții este umbrit de vârfurile înconjurătoare, motiv pentru care zăpezile dimprejur rămân în cea mai mare perioadă a anului. De pe malul lacului avem o priveliște splendidă în oglinda apei. Colții stâncoși din Poarta Bucurei și stâncile negre ale Vf. Judele creează un contrast frumos pe luciul apei - apreciat de fotografii de peisaj.De la Tăul Porții coborâm însoțiți de marcajul BG până la Bucura, nu înainte de a trece şi pe lângă micul lac Bucurel. Bucura - Perla Retezatului, cum mai este numit cel mai mare lac glaciar din România, ne răsfață cu oglindirea crestelor din jur. De partea cealaltă a lacului, Peleaga (2509 m), cel mai înalt vârf din masiv, ne ispitește să-l explorăm.
Descriere
Traseul BG traversează culmea Piule-Pleşa, cu vârfurile Piule, Piatra Albă și Pleșa, pornind de la Cabana Buta sau dinspre Cheile Buții. Un traseu solicitant, cu peste 1000 m D+, în cca. 5 - 6 h. Iarna, accesibil în funcţie de cantitatea şi calitatea zăpezii.De la Cabana Buta, pornim împreună cu marcajele PG, trecem pârâul, depășim stâna Buta prin dreapta și urcăm pe un picior înierbat în pădure. Un parcurs uşor pe curba de nivel ne scoate într-o poiană mare, cu un stâlp de marcaj în mijloc. La marginea poienii, traversăm pârâul Buta Mică şi continuăm până la baza abruptului Gurganul, cu pereți de 80-120 m înălțime, unde pădurea lasă loc tufelor de jnepeni, arini şi alte tufărişuri. Un stâlp indicator vechi ne prezintă cele două variante ale traseului. Pentru prima, poteca continuă alături de PG spre Șaua Scorota, printr-o zonă de grohotiș și jnepeni. Din Şaua Scorota (Şaua Iepei) navem privelisti ce se deschid spre toate zările. Dincolo de Muchia Drăgşanului şi Şaua Plaiului Mic se ridică semeţe piramidele Pelegii şi Păpuşii. A doua variantă BG urcă direct spre Vârful Piule, printr-un vâlcel abrupt - potecă nerecomandată iarna sau la coborâre. De pe Vârful Piule avem priveliști frumoase spre Piatra Iorgovanului, Retezatul Mare, creasta Oslea - Oslița și văile înconjurătoare.De la vârf vom urma Creasta Piule-Pleşa spre SE, coborând pe la baza unui abrupt mare de calcar (Piatra Albă), pe care îl ocolim spre stânga. Mai departe, parcurgem o custură îngustă, cu tufe de jnepeni, până într-un vârf cu o spinare lungă. De aici se coboară abrupt, la o nouă custură acoperită de vegetaţie luxuriantă. O vom traversa, apoi ocoli, pe câteva brâne înierbate, până când creasta devine mai blândă, cu pajişti largi pe care le traversăm cu uşurinţă, chiar dacă marcajul este mai rar. Ultimul vârf al crestei este Vârful Pleşa, marcat cu o momâie mare şi de pe care avem o largă panoramă asupra Văii Jiului de Vest, asupra Munților Oslea și Munților Vulcan. De la vârf creasta „cade” brusc și ajungem la o stână părăsită, prin pajişti frumoase în care molizi rari iau treptat locul tufelor de jnepeni. Cotim la dreapta în coborârea finală prin pădure, întâlnim un izvor într-o poiană și continuăm până la etajul foioaselor. Într-o altă poiană se află schitul Dâlma Mare, iar de aici urmăm un drum forestier, cu 5 troiţe. Ultima troiță se află pe DN66A, lângă un pod, loc unde se termină traseul. Această troiță poate fi folosită ca reper pentru cei care parcurg traseul în sens invers.
Descriere
Traseul CR face legătura între Gura Apei și Vf. Gugu, pe conturul lacului Gura Apei și pe Piciorul Branu. Un traseu solicitant cu peste 2000 m diferențe de nivel, în cca. 8 - 10 h de drumeție, recomandat turiștilor bine pregătiți..Iarna, pe zăpezi mari, este greu de parcurs fără echipament adecvat - necesită bune cunoștințe de orientare.La gura de vărsare V. Lăpușnicul Mic în Lacul de Acumulare Gura Apelor, pe un zid de sprijin al malului se găsesc indicațiile de intrare în traseu. Accesul până aici se face dinspre Barajul Gura Apei, în primă fază, comun cu marcajele PA - drumul spre Poiana Pelegii și varianta CA - spre Lacul Bucura, peste Culmea Slăveiu. Versanții dinspre văile Lăpușnicul Mare și Râul Șes sunt abrupți și stâncoși, dificil de urcat. Din această cauză majoritatea traseelor spre creasta Godeanu se desfășoară dinspre V. Cernei.După ce trecem podul peste V. Lăpuşnicului Mare, ținem drumul de contur al lacului la dreapta (spre V) spre V. Lăpuşnicului Mic și ajungem la podul peste vale. Varianta oficială, CR, face dreapta iar apoi urcă pe culmea Branu, iar cea neoficială, cu marcaj neomologat, punct roz, face stânga, direct spre refugiul Gugu (Branu). Poteca mai mult sau mai puțin evidentă.merge paralel cu Lăpușnicul Mic, trecând uneori de pe un mal pe celălalt, cale de peste 1 km, apoi intră la dreapta în pădure, unde este destul de bine conturată.CR urcă pe Piciorul Branu prin pădurea de amestec la cota 1700 m, apoi continuă pe curbă de nivel. După un popas și o gustare la refugiu avem de urcat 300 m D+ în Șaua Branu, situată deasupra unui tău. De-aici poteca se orientează spre S și urcă pieptiș, pe un jgheab pietros, pe sub vârful Merila Mică, ieșind pe versantul vestic al muchiei, cu frumoase perspective asupra Munților Țarcu cu vârfurile Țarcu, Căleanu, Nedeia, Baicu, Bloju și Valea Râului Șes, care îi separă de Masivul Godeanu.După ce trecem de Vârful Merila Mare, urcăm pe Vf. Gugu (2291 m), cel mai înalt vârf din Masivul Godeanu, de unde putem admira Lacul Gugu și circurile dinspre Șaua Mâțului. Spre E se disting vârfurile: Borăscu, Galbena, Munții Retezat, iar pe măsură ce ne apropiem de Muntele Moraru, descoperim căldarea Lacului Moraru, iar în depărtări, putem vedea până spre Piatra Iorgovanului și Oslea. Ieșim pe drumul de creastă BR.
Descriere
Traseul A face legătura între Lacul Gura Apei și Lacul Bucura pe un parcurs lung, dar spectaculos, cu numeroase puncte de belvedere. Este un traseu solicitant, cu peste. 2000 m diferențe de nivel, într-o drumeție lungă de aprox. 10 - 11 h. Iarna, periculos, accesibil în funcție de cantitatea zăpezii.Din Gura Apei, aval de bariera Parcului Naţional Retezat, urcăm prin pădurea de molid în serpentine, apoi pe lângă jnepenișurile de la stâna Zlata și continuăm pe culmea Zlata. Poteca este bine întreţinută şi marcată, câștigând cu ușurință altitudine. Depășim pe la sud Vf. Zlata (2142 m) și după cca.4 h de la start, ajungem pe platoul înierbat Radeș - Zlata, în punctul La Pir, unde întâlnim din stânga poteca TR - ce urcă de la Gura Zlata.Mai departe, vom parcurge o porţiune pe curba de nivel, întâlnind mai multe izvoare, ajungând într-o mică şa de unde se coboară spre Lacul Zănoaga (loc de campare, Refugiu Salvamont) - cel mai adânc lac glaciar din țară (29 m). Lacul Zănoaga (1997m) are o formă circulară și este amplasat într-o zonă frumoasă cu lespezi și jnepeni, într-o căldare glaciară, pe versantul sudic al muntelui Șesele.De la lac, poteca urmează un parcurs prin porţiuni cu jnepeniş şi grohotiş, pe poteca denumită generic Cărarea Măgarilor, ajungând la Tăul Urât şi apoi la Tăul Răsucit, de unde avem priveliști excelente spre culmea arcuită Vf. Judele - Slăveiu. În creastă întâlnim PG - dinspre Lunca Berhina (legătura cu Retezatul Mic). Ținem mijlocul culmii Slăveiu, evitând Vârful La Clince și traversând o zonă frumoasă cu pietre, jnepeni, flori, pârâiaşe și ochiuri de apă, pe deasupra lacurilor Turcelu şi Slăveiu. Câțiva stâlpi de marcaj ajută în orientare pe cei ce străbat locurile pe timp de ceață.După ce traversăm un mic platou, ajungem în șaua La Pintenul Slăveiului, în dreptul vârfului Slăveiu (2342 m), șa care se situează deasupra căldări Bucurei. Ne putem bucura de perspectiva spectaculoasă asupra lacurilor din căldare și asupra Vârfului Peleaga. Spre nord observăm alți doi coloși ai Retezatului, Vf. Bucura I și Vf. Retezat.Din șa coborâm accentuat pe lângă un izvor, printr-o zonă stâncoasă, traversând pârâul Ana, pentru a ajunge într-un final la Bucura, ce domină cu autoritate acest peisaj fermecător. Lacul Bucura, cel mai întins ca suprafaţă dintre lacurile glaciare ale Carpaţilor, ne îndeamnă la popas, admirând piscurile Retezatului, între care se remarcă Vârful Judele și Vârfurile Bucura. De partea cealaltă a lacului, Vârful Peleaga (2509m), cel mai înalt vârf din masiv, se ivește tentant. Este probabil cel mai folosit loc de campare din masiv, motiv pentru care aici se află și un Refugiu Salvamont. Bucura este nod de poteci spre vârfurile masivului, între care CG - spre Peleaga, BG - spre Bucura I și Retezat, ori TR - spre Vf. Judele, la marginea rezervației Gemenele. Nu ezitați să parcurgeți PR - “Circuitul Lacurilor”, într-un cadru spectaculos, la poalele vârfurilor din Retezat.
Descriere
Traseul CG face legătura între Uricani și Vârful Peleaga, străbătând mai multe vârfuri pe un traseu anevoios și lung. Un traseu dificil, cu peste 3000 m D+, potrivit turiștilor cu experienţă, bine echipaţi, în cca. 11 - 14 h de drumeție.Iarna periculos, accesibil în funcţie de cantitatea şi calitatea zăpezii.Din partea de vest a oraşului Uricani, lângă podul peste pârâul Sterminosu, găsim un marcaj CG pictat pe o casă. Străbatem ulițele din localitate, ieșim în poieni și fânațe, până sub linia de înaltă tensiune. Urmăm în general culmea Dealul Şerpilor, apoi ajungem sub vârful Şerpilor (un grup de stânci) într-o frumoasă poiană în care se află un izvor. Ocolim vârful prin dreapta (est) și poposim într-o șa cu stână (Stâna din Dealul Șerpilor). De-aici urcuşul este mai lin şi traseul urmăreşte un drum care urcă în Curmătura Tulişa, unde întâlnim traseul crestei principale BR - care străbate Munții Tulișa dinspre Vulcan. Aproape de creastă trecem pe lângă o cruce, din lemn, lângă izvorul Gheorghe Tătărăscu.Din șa urmăm parcursul traseului de creastă până dincolo de Vârful Custura, ucare ce devine dificilă, chiar periculoasă pe timp de iarnă. Trecem pe lângă Monumentul Eroilor, străbatem golul alpin cu Vf. Făgețel și coborâm uşor până în Curmătura Făgeţel, cel mai jos punct de pe creastă din această zonă. De aici ținem un drum de creastă (lipsă marcaje!), intrăm în pădure, ieșim la o zonă de jnepeni greu de depășit și răzbatem pe muntele Pilugu Mic (1532 m). Continuăm pe sub Pilugu Mare (1755 m), apoi urcăm în creasta culmii Văcărea prin jnepeniș, anevoios. Până pe Vf. Văcărea, marcat cu o momâie mare, avem de urcat cca. 500 m D+. Peisajul devine tot mai arid și pășim cu atenţie.prin tărâmul lespezile de piatră. Câte o lespede ridicată de binevoitori ne arată calea (marcajul lipseşte).De pe vârful Văcărea putem observa creasta care urcă spre Vârful Custura, depresiunea Petroșani spre Câmpul lui Neag, culmea Piule-Pleşa (din Retezatul Mic) creasta Oslea, munţii Vâlcan etc. Următorul vârf (Lazărului) completează peisajul cu imaginea Retezatului Mare, dominat de giganţii Custura, Peleaga, Păpuşa, Vârful Mare și bazinul Văii Râul Bărbat spre Stâna de Râu, la poalele lor.Mai departe, trecem pe sub piscurile crestei (Gruniu, Ciomfu Mare). Culmea Custura-Gruiu este înierbată spre sud şi prăpăstioasă spre nord, asemeni crestei Făgăraşului. Aceasta se arcuiește puternic și traseul părăsește poteca ciobănească. Urcăm pe Vf. Valea Mării, apoi depășim o serie de mici piscuri și atacăm pantele Vf. Custura. Nu vă abateți de la drumul de creastă, deoarece, de-o parte și de alta sunt versanți prăvăliți cu lespezi și bolovani mari, care fac dificilă (chiar periculoasă) drumeția.Vârful Custura este un punct de referinţă important în Munții Retezat, al 5 vârf ca înălțime din masiv, cu o privelişte fermecătoare spre tăurile din căldarea Custurii. De pe vârful Custura poteca coboară spre nord, în şaua Custurii, trecând prin Fereastra Custurii, loc unde întâlnim poteca TA dinspre Stâna de Râu. Perspectiva culmilor înconjurătoare, a lacurilor din căldarea Custurii și, de cealaltă parte, bazinul V. Lăpușnicu Mare cu Poiana Pelegii, ne răsplătesc efortul. Din Șaua Custurii ocolim vârful Păpuşa Mică şi coborâm într-o șa adâncă, numită Spintecătura Păpuşii, de unde se urcă aprig și solicitant până în vârful Păpuşa, unul din giganţii Retezatului. Vârful Păpușa (2508m) se clasează pe locul 2 în Masivul Retezat, după Vârful Peleaga, și este al 8-lea din țară.O coborâre pe lespezi mărunte ne duce în șaua Pelegii, important nod de trasee. Aici întâlnim traseul de creastă BR, CR dinspre Lacul Galeș, TG dinspre Pietrele și traseul PA - dinspre Poiana Pelegii. Ne cufundăm privirea în apropiere, admirând Lacul Ghimpele (Peleaga). Din șaua Pelegii (2274 m) urcăm din nou pieptiș spre Vf. Peleaga (2509 m).Izolat de celelalte vârfuri ale masivului, Vf. Peleaga, cel mai înalt din Retezat, ne oferă prilejul de a avea o vedere panoramică a cărei frumusețe este greu de egalat. Înspre N putem observa căldarea glaciară V Rea, vastă zănoagă pe fundul căreia se află tăurile Văii Rele. De partea stângă a văii, stă de strajă Culmea Pietrele, cu Vârful Pietrele și dincolo de aceasta culmea Stânișoara, acoperind poalele Vf. Retezat. De aici Vârful Retezat (2484 m) ne apare ascuțit. Vârful Bucura I (2433 m) se vede teșit, iar vis-a-vis, Vârful Judele (2398 m), completează orizontul. La SV, culmea Slăveiu străjuiește semeț valea Lăpușnicu Mare alături de culmea Drăgșanului (Retezatul Mic), iar spre SE, Vârful Custura (2457 m), completează lanțul vârfurilor ce se înșiruie înspre est până la Munții Tulișa. Din Vf. Păpușa (2508m), răsfirate ca degetele de la mână, se lasă în vale culmile Valea Rea, Galeșu, Vf. Mare și Lăncița. La 500 m alt sub noi, uriașa căldare glaciară a Bucurei se înfățișează.cu întreaga salbă de lacuri glaciare, 16 la număr, o parte vizitate de poteca “Circuitul Lacurilor”. Magistrala CG continuă spre E, coborând prin căldarea Berbecilor, spre Bucura.
Official VisitRomania.eu tourism concept. Photos, rates, availability and facilities are verified together with partner hosts. Road distances are calculated by geographic navigation algorithm.