Castelul Peleș

Castelul Peleș: Bijuteria Coroanei României și Capodoperă a Romantismului European în Inima Carpaților

Deasupra orașului Sinaia, acolo unde apele repezi ale râului Peleș coboară din masivul Bucegi al Carpaților, se înalță unul dintre cele mai fascinante edificii ale Europei secolului al XIX-lea: Castelul Peleș. Privit de pe terasele sale împodobite cu statui și fântâni de marmură de Carrara, castelul pare desprins dintr-un basm german, o structură de piatră și lemn sculptat care îmbină turnuri gotice, loggii renascentiste și fațade decorate cu dantelărie de lemn, într-un peisaj alpin demn de Elveția sau de Bavaria. Pentru călătorul european, Peleșul nu este doar cel mai vizitat monument istoric al României după Castelul Bran, ci o veritabilă punte între civilizațiile Europei: aici, dinastia germană de Hohenzollern-Sigmaringen a dat României primul ei rege modern, Carol I, iar acesta a ridicat, între 1873 și 1914, o reședință care a fost simultan primul castel complet electrificat din Europa, un laborator al modernității tehnice și o declarație de apartenență a tânărului regat la marea familie a curților imperiale ale continentului. Cu peste 160 de încăperi decorate în stiluri care variază de la Renașterea germană la barocul hispano-maur, de la Art Nouveau la romantismul alpin, și cu o colecție de peste 60.000 de obiecte de patrimoniu — tablouri semnate de El Greco, Tizian, Rembrandt, Rubens sau Gustav Klimt, peste 4.000 de arme și armuri europene și orientale, vitralii de la München, mobilier de la Viena, Hamburg și Mainz — Castelul Peleș este, în esență, un muzeu al Europei însăși, păstrat în inima Carpaților și oferit lumii ca parte integrantă a patrimoniului cultural universal.

Rădăcini istorice: De la Principele german la Regatul României și marile imperii ale Europei

Povestea Castelului Peleș începe cu mult înainte de prima piatră a sa. În 1866, după ce marile puteri europene — Franța lui Napoleon al III-lea, Rusia țarilor și Regatul Prusiei — au decis, în urma Convenției de la Paris, să recunoască unirea Principatelor Române sub un prinț străin, elitele politice românești l-au ales ca domnitor pe tânărul principe Karl de Hohenzollern-Sigmaringen, ofițer în armata prusacă și văr cu regele Wilhelm I al Prusiei. Sosit în România în mai 1866, Carol a traversat țara și a rămas profund impresionat de pitorescul Văii Prahovei. A revenit acolo în august 1866, iar peisajul i-a rămas în suflet. Când, în 1872, a achiziționat la Podul Neagului — localitate care, în 1874, avea să primească, tot din inițiativa sa, numele de Sinaia — o întindere de circa 1.000 de pogoane de teren pe malul râului Peleș, el nu cumpăra doar pământ, ci funda un vis dinastice. Carol I avea să devină rege al României în 1881, după proclamarea independenței depline și transformarea țării în regat, iar Peleșul avea să devină reședința de vară a unei dinastii care avea să lege, prin căsătorii și alianțe, casa regală română de cele mai ilustre tronuri ale Europei: mama lui Carol, Josephine de Baden, aparținea unei ramuri catolice a casei de Baden; soția sa, Elisabeta de Wied, era principesă germană; nora sa, Maria, era fiica ducelui Alfred de Edinburgh și a marii ducese Maria Alexandrovna a Rusiei, deci nepoată a reginei Victoria a Marii Britanii și a țarului Alexandru al II-lea. Astfel, când Principesa Maria de Edinburgh s-a căsătorit cu principele moștenitor Ferdinand la 29 decembrie 1892, la Sinaia s-au întâlnit nu doar două destine, ci două dintre cele mai puternice dinastii ale lumii: Saxe-Coburg-Gotha și Hohenzollern, Marea Britanie și Rusia, cu Casa Regală Română la mijloc.

Contextul european al construcției este la fel de dens. România tocmai ieșise din Războiul de Independență (1877–1878) — în care principele Carol comandase personal trupele române alături de cele rusești la Plevna, Plevna fiind cucerită în noiembrie 1877 — iar Tratatul de la Berlin din 1878 recunoscuse independența deplină a țării. Pentru un rege al cărui tron se sprijinea pe alianța cu Puterile Centrale, Germania și Austro-Ungaria, era firesc ca reședința sa să poarte amprenta arhitecturii germane. Iar tratatele alianței — Tratatul de alianță din 1883 dintre România, Germania și Austro-Ungaria — aveau să fie reînnoite chiar la Castelul Peleș, în 1892 și din nou în 1896, în contextul vizitei oficiale a împăratului Franz Joseph I al Austro-Ungariei, cea mai importantă vizită de stat găzduită vreodată la Sinaia. Pentru o zi, în august 1896, Carpații au fost martorii întâlnirii dintre două dintre cele mai vechi imperii ale Europei: cel Habsburgic, care se întindea de la Alpi până în Galiția și Bucovina, și tânărul regat român, aliatul său la frontiera estică a „Europei civilizate" împotriva Imperiului Otoman și a expansiunii rusești. Această vizită a determinat amenajarea, în 1906, a Apartamentului Imperial la Peleș, pregătit pentru o a doua venire a bătrânului împărat cu ocazia aniversării a 40 de ani de domnie ai lui Carol I — o vizită care, din păcate, nu a mai avut loc.

Construcția propriu-zisă a început în 1873 și a fost marcată de ambiția unui suveran imposibil de mulțumit. Primul arhitect chemat, profesorul vienez Wilhelm von Doderer de la Școala Politehnică din Viena, i-a prezentat regelui trei proiecte inspirate din castelele renascentiste franceze de pe Valea Loarei și din edificiile de pe Ringstrasse vienez — aceleași modele care îi impresionaseră pe monarhii Europei centrale, de la Loire până la Viena. Carol I le-a respins pe toate trei în 1876, considerându-le lipsite de originalitate și prea costisitoare. Locul lui Doderer a fost luat de germanul Johannes Schultz, inițial asistentul său pe șantier, originar din Lemberg (azi Liov), care a propus o soluție mai modestă, dar mai adaptată terenului abrupt și bugetului. Piatra de temelie a fost pusă la 10/22 august 1875, într-o ceremonie festivă sub care au fost îngropate zeci de monede de aur de 20 de lei — primele monede românești cu chipul lui Carol I — alături de două pergamente sigilate în tuburi de sticlă și plumb. Clădirea a fost inaugurată oficial la 7 octombrie 1883, însă lucrările au continuat, într-o succesiune de etape, până în 1914: arhitectul francez Émile André Lecomte du Noüy, discipol al celebrului Eugène Viollet-le-Duc, a realizat în 1890 Sala Maură; arhitectul ceh Karel Liman a preluat coordonarea începând din 1893/1896, ridicând turnul central de 66 de metri, finalizând Holul de Onoare în 1911 și construind, pe același domeniu, castelul Pelișor (1899–1902) pentru principii moștenitori Ferdinand și Maria, precum și Foișor, fosta casă de vânătoare a regelui. Între 1908 și 1911, după planurile lui Liman și ale bavarezului Ferdinand de Tiersch — consilier al regelui Ludovic al II-lea al Bavariei, același rege care ridicase nebunatul Neuschwanstein — au fost finalizate Sălile de Arme și decorația Sălii Florentine. În 1911–1914, terasa a fost decorată cu busturi de împărați romani, iar pe aripa de sud-est a fost proiectată Sala de Consilii de către Liman și decoratorul vienez Bernhard Ludwig. Costul total al întregului domeniu, calculat în epocă, a ajuns la circa 16 milioane de lei-aur, echivalentul a peste 120 de milioane de euro astăzi — o sumă colosală pentru o țară nouă, care vorbea despre ambiția regelui de a ancora România în elita culturală și tehnică a Europei.

Capodoperă arhitecturală: Un dialog cu marile stiluri ale Europei

Privit din exterior, Castelul Peleș este o lecție de istorie a arhitecturii europene a secolului al XIX-lea, un edificiu în care romantismul și istorismul german — același curent care a dat naștere la Neuschwanstein în Bavaria, la Miramare de lângă Trieste sau la castelele de pe Rin — se întâlnesc cu influențe italiene, franceze, elvețiene și orientale. Stilul dominant este neo-renascentistul german, ales deliberat de Carol I pentru a evoca originile sale din Casa de Hohenzollern-Sigmaringen, dar fațadele sunt împânzite cu turnuri gotice cu fleșe metalice ascuțite, balcoane cu balustrade sculptate, loggii deschise și șapte niveluri de terase în stil italian neo-renascentist, decorate cu statui, coloane și fântâni. Curtea interioară prezintă influențe saxone, cu fațade în stil fachwerk și fresce alegorice pictate manual, amintind de arhitectura alpină nord-europeană. Turnul central, de 66 de metri, este vizibil de la zeci de kilometri și a fost, la vremea sa, un semnal de modernitate într-un peisaj încă sălbatic. Întregul ansamblu — Peleș, Pelișor, Foișor, Corpul de Gardă, Economatul, Grajdurile Regale, Uzina Electrică și Vila Șipot — formează un domeniu regal care se întinde pe sute de hectare, înconjurat de păduri de fag și molid, cu grădini amenajate de arhitecți peisagiști europeni, inclusiv o fântână realizată în 1894 de Pietro Axerio din marmură florentină.

Ceea ce diferențiază însă Peleșul de orice alt castel european este interiorul său: un univers de 160 de încăperi (unele surse indică 168), fiecare concepută ca o „călătorie" într-o altă civilizație sau epocă, o adevărată antologie a gusturilor artistice ale unei curți regale cosmopolite. Holul de Onoare, principala sală de recepție, impresionează prin înălțimea sa dublă, lambrisurile din lemn de nuc sculptat cu basoreliefuri și statuete, și prin plafonul mobil din sticlă, acționat electric sau manual — o inovație tehnică care le permitea oaspeților regelui să admire cerul senin în nopțile de vară, un element de surpriză demn de cele mai rafinate saloane ale Europei. Sala Maură, opera arhitectului francez Lecomte du Noüy, este o bijuterie în stil hispano-maur inspirată de Alhambra din Granada: stucaturi arabesce aurite, mozaicuri geometrice, nișe cu arcade în formă de potcoavă și o fântână interioară din marmură de Carrara, copie după o piesă din Cairo, în timp ce mobilierul a fost adus din Damasc și Cairo — o evocare a Imperiului Otoman și a fascinației europene pentru Orient. Sala Florentină, sau Marele Salon, recreează atmosfera unui palat renascentist italian: plafon casetat sculptat în lemn de tei și aurit, două mari candelabre din sticlă de Murano, podea de marmură și portrete ale Familiei de Medici și ale dogilor Veneției, amintind de legăturile dinastice ale Europei mediteraneene. Sala de Consilii seamănă izbitor cu una dintre sălile Primăriei din Lucerna, Elveția — o trimitere la democrația și sobrietatea elvețiană într-un spațiu destinat deciziilor de stat. Salonul Turcesc adăpostește o colecție de vase turcești și persane din alamă, iar dormitorul regal este luminat de un candelabru din cristal de Boemia. Biblioteca regală, cu volume rare legate în piele și gravate cu litere de aur, ascunde o ușă secretă în spatele unui raft, prin care regele se putea deplasa discret către apartamentele private, iar vitraliile ferestrelor înfățișează castelele Sigmaringen și Hohenzollern din Germania — locul nașterii dinastiei. Sala de Concerte adăpostește un clavecin din 1621 realizat la Anvers și o orgă Rieger, iar teatrul castelului, cu 60 de locuri și lojă regală, a fost decorat după schițele lui Gustav Klimt, maestrul Secessionului vienez.

Colecțiile castelului sunt de o bogăție care rivalizează cu cele ale marilor muzee europene. Pinacoteca regală cuprinde opere originale semnate de El Greco, Zurbarán, Murillo, Velázquez, Tizian, Tintoretto, Rembrandt, Rubens, Van Dyck, Carpaccio, Raphaël, Bruegel, Correggio, Tiepolo, Jacques-Louis David, precum și lucrări ale lui Gustav și Ernst Klimt — o colecție una dintre cele mai rafinate din Europa Centrală și de Est, adunată de Carol I, mare iubitor de artă, și continuată de urmașii săi. Sălile de Arme, amenajate între 1903 și 1911, adăpostesc peste 4.000 de piese europene și orientale din secolele XIV–XVII — armuri, coifuri, spade, săbii, arbalete, puști — cu mărci ale unor ateliere renumite precum Solingen, Toledo, Saint-Étienne, Lazzaro Lazzarini sau Peter Danner, iar vedeta absolută este o armură completă pentru cal și cavaler, de tip Maximilian, cântărind circa 80–100 kg, unică în România. Colecția a pornit din două nuclee: armele orientale achiziționate de tânărul principe Carol, la 23 de ani, în călătoria sa în Algeria din 1862, și armele moștenite de la tatăl său, prințul Karl Anton de Hohenzollern, ultimul prinț suveran al Casei de Sigmaringen, din Arsenalul Castelului Hohenzollern din Germania. Expertul vienez Julius Ernst Scheurer a fost însărcinat să completeze colecția prin achiziții de la licitații și colecții private din întreaga Europă. În total, castelul adăpostește peste 60.000 de obiecte de patrimoniu: picturi, sculpturi, mobilier de epocă provenind din atelierele de la Mainz, München, Viena și Hamburg, tapiserii, covoare orientale, argintărie, porțelanuri, vitralii realizate în atelierele Zettler din München, cărți rare și manuscrise. Prin testament, Carol I a donat întreaga colecție poporului român — un gest de o rară noblețe, care a transformat Peleșul într-un tezaur național și european deopotrivă.

Tehnologic, castelul a fost în avangarda Europei. Pe lângă faptul că a fost primul castel complet electrificat de pe continent — având propria uzină electrică, construită pe malul râului Peleș, una dintre primele hidrocentrale din Europa, instalată în 1884 și extinsă în 1897 — Peleșul beneficia încă din 1883 de încălzire centrală, instalată de inventatorul polonez Franciszek Rychnowski, care a primit pentru această lucrare medalia de aur de merit clasa I din partea regelui Carol I, de un sistem central de aspirare a prafului, de un lift interior și de plafonul mobil al Holului de Onoare. Presa franceză avea să-l numească „cel mai modern castel din Europa de pe vremea ctitorului său". Materialele de construcție erau, în mare parte, românești — pietriș din râul Prahova, piatră din masivul Piatra Arsă, lemn din pădurile Văii Prahovei, cărămidă arsă pe șantier — în timp ce forța de muncă era cosmopolită: italieni zidari, germani și unguri tâmplari, albanezi și greci la carieră, turci la ars cărămizi, români la terasamente.

Legende, personalități și momente de cotitură: Castelul ca martor al istoriei Europei

Castelul Peleș poartă în pietrele sale amintirea unei tragedii personale care i-a dat numele. Carol I și Elisabeta de Wied au avut o singură fiică, Maria — alintată Măriuca — născută în 1870, care a murit în aprilie 1874, la doar trei-patru ani, răpusă de scarlatină. În delirul febrei, copila i-ar fi cerut tatălui său: „Vreau să merg la Sinaia, să beau apă din Peleș". Îndurerat, Carol I a transformat această ultimă dorință într-un imbold personal: a botezat noul castel după numele râului preferat al fiicei sale, iar construcția reședinței de la Sinaia a devenit un omagiu adus memoriei copilului pierdut. Legenda spune că regele a văzut în ridicarea castelului „leagănul dinastiei mele, al dinastiei naționale" — și, într-adevăr, în 1893, la Peleș s-a născut viitorul rege Carol al II-lea, primul monarh al dinastiei născut pe pământ românesc și primul botezat în ritul ortodox. În 1921, la Foișor, reședința adiacentă, s-a născut regele Mihai I, ultimul suveran al României.

O altă personalitate care a marcat destinul castelului a fost Regina Elisabeta, soția lui Carol I, cunoscută în lumea literară sub pseudonimul Carmen Sylva. Poetă, prozatoare și memorialistă, ea a publicat versuri și povestiri în mai multe limbi europene, iar la Peleș a creat un adevărat salon cultural, primind scriitori, muzicieni și artiști din întreaga Europă. Legendele castelului — unele împletite cu tradiția „Damei Albe" (Weiße Frau) a casei de Hohenzollern, un spirit legat de dinastia germană care anunța nenorociri — se împletesc cu amintirea reginei, care obișnuia să-și petreacă nopțile citind și scriind în apartamentele sale, îmbrăcată în rochii albe, într-o atmosferă de melancolie romantică. Regina Maria, nora sa, nepoată a reginei Victoria și a țarului Alexandru al II-lea, a fost la rândul ei o „regină artistă": pictoriță, poetă, creatoare de modă și patroană a „Tinerimii artistice", mișcarea artiștilor români debutanți. Pentru ea și pentru Ferdinand, Carol I a construit Pelișorul (1899–1902), un castel mai intim, în stil Art Nouveau, singurul de acest fel din România, cu Dormitorul și Camera de Aur, cu mobilier conceput chiar de regină și cu manuscrisul pictat pe pergament pe care Maria l-a dăruit lui Ferdinand în 1906. După moartea Reginei Maria, la 18 iulie 1938, inima ei a fost depusă, după o ceremonie impresionantă, în Salonul de Aur al Pelișorului, sub steagurile României și Marii Britanii, unde rămâne și astăzi.

Momentele de cotitură ale istoriei europene s-au decis între zidurile acestui castel. La 3 august 1914, în Sala de Consilii — asemănătoare cu cea a Primăriei din Lucerna — s-a desfășurat Consiliul de Coroană convocat de regele Carol I pentru a decide intrarea României în Primul Război Mondial, izbucnit cu doar câteva zile mai devreme, odată cu asasinatul de la Sarajevo și cu declarația de război a Germaniei către Franța. Deși Carol I, fidel alianței cu Puterile Centrale — Germania, Austro-Ungaria și Imperiul Otoman —, a susținut intrarea imediată în război, Consiliul a votat cu o majoritate zdrobitoare pentru neutralitate, singurul care a susținut punctul de vedere al regelui fiind Petre P. Carp. Pe masa consiliului au fost expuse tratatele alianței, inclusiv cel reînnoit la Peleș în 1896 în prezența lui Franz Joseph. România avea să intre în război abia la 27 august 1916, de partea Antantei, la Consiliul de Coroană de la Cotroceni. Tot la Peleș s-a desfășurat și Consiliul de Coroană din 1925, iar în iulie 1931 aici a avut loc ultima nuntă regală din istoria României: căsătoria principesei Ileana cu arhiducele Anton de Habsburg-Lorena — o uniune care lega, simbolic, tânărul regat român de cea mai veche dinastie imperială a Europei, Casa de Habsburg.

După moartea lui Carol I, la 27 septembrie 1914 — survenită chiar în castelul pe care îl iubise atât de mult — Peleșul a găzduit funerariile regelui și a rămas reședința regală de vară până la abdicarea forțată a Regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947. În 1948, comuniștii au naționalizat domeniul, iar în 1953 castelul a fost deschis ca muzeu de stat. Între 1975 și 1990, Nicolae Ceaușescu a interzis accesul publicului, transformând domeniul într-o zonă de protocol strict supravegheată; se spune că muzeografii i-au speriat pe soții Ceaușescu povestindu-le că în interiorul castelului s-ar afla o ciupercă periculoasă pentru om, în realitate fiind vorba despre o ciupercă care ataca grinzile de lemn din cauza umezelii. După Revoluția din decembrie 1989, Peleșul și Pelișorul au fost reintegrate în circuitul turistic. În februarie 2007, după cinci ani de negocii, proprietatea a fost retrocedată Familiei Regale a României — una dintre puținele restituiri ale unor bunuri confiscate de regimul comunist — castelul rămânând însă muzeu de stat, administrat de Ministerul Culturii, familia regală închiriindu-l statului. Regele Mihai I s-a reîntors la Peleș în iunie 2008 și a locuit aici până la moartea sa, la 5 decembrie 2017. La 10 mai 2016, cu ocazia Zilei Independenței și a împlinirii a 150 de ani de existență a dinastiei, stindardul personal al Principesei Moștenitoare Margareta a fluturat pentru prima dată după aproape 70 de ani pe cel mai înalt catarg al castelului.

Ghid practic de vizitare: Experiența turistului de astăzi

Castelul Peleș se află la aproximativ 1,5 kilometri nord-vest de centrul orașului Sinaia, la altitudinea de circa 800–1.000 de metri, pe Aleea Peleșului nr. 2, județul Prahova. Sinaia este accesibilă cu trenul din București (Gara de Nord) în aproximativ o oră și jumătate, călătoria prin Valea Prahovei fiind ea însăși o experiență pitorească, pe ruta istorică care leagă capitala de Transilvania, trecând pe lângă Castelul Bran și orașul medieval Brașov. Cu mașina, se ajunge pe DN1/E60 din București în aproximativ două ore, iar din gara Sinaia se poate urca fie cu taxiul, fie pe jos, prin parcul orașului, într-o plimbare de circa 15–40 de minute, în funcție de ritm.

Programul de vizitare pentru anul 2026 este de miercuri până duminică, cu lunea și marțea închise pentru conservare: miercuri între 10:00 și 17:00, iar de joi până duminică între 09:15 și 17:00. Accesul se face pe intervale orare programate — miercuri: 10:00–12:45, 12:45–14:30, 14:30–16:00; joi–duminică: 09:15–11:00, 11:00–12:45, 12:45–14:30, 14:30–16:00 — ultimele bilete fiind vândute la 15:45, iar ultima intrare la 16:00. Atenție: în perioada 2 noiembrie – 1 decembrie 2026, Castelul Peleș va fi închis pentru curățenie generală și conservare preventivă (iar Pelișorul între 28 septembrie și 3 noiembrie 2026). Din 3 decembrie 2025, biletele se achiziționează exclusiv online, pe platforma bilete.peles.ro, sau de la stațiile automate de plată SelfPay din zona adiacentă celor două monumente — nu mai există ghișee cu operator uman. Biletele sunt nominale și aferente unui interval orar; nu se pot reprograma sau returna, iar accesul se face în ordinea sosirii, în intervalul pentru care a fost cumpărat biletul. Pentru a proteja patrimoniul excepțional, capacitatea zilnică este limitată la 2.000 de vizitatori pentru Castelul Peleș și 1.500 pentru Pelișor, ceea ce face rezervarea cu câteva zile — sau chiar săptămâni — înainte absolut necesară în sezonul estival și în weekend-uri.

Tarifele de vizitare reflectă opțiunile de traseu. Turul de bază, care include parterul castelului — Holul de Onoare cu plafonul său mobil, Sala Maură, Salonul Turcesc, Sala de Arme și Sala Florentină — costă 50 RON pentru adulți, 25 RON pentru pensionari și 12,5 RON pentru copii, elevi și studenți (cu legitimație), posesorii de card Euro <26 beneficiind de același tarif redus de 12,5 RON. Turul care include parterul și primul etaj — unde se află Biblioteca Regală cu ușa secretă, Apartamentul Imperial, Sala de Concerte și teatrul decorat de Klimt — costă 100 RON pentru adulți, 50 RON pentru pensionari și 25 RON pentru elevi și studenți, iar turul complet, care adaugă și etajul al doilea, costă 150 RON, respectiv 75 RON și 37,5 RON. Copiii sub 7 ani au acces gratuit, iar elevii sub 18 ani beneficiază de gratuitate în perioada vacanțelor școlare. Ghidurile sunt incluse în preț, fiind disponibile tururi în limba română — miercuri orar între 10:30 și 15:30, iar joi–duminică între 09:45 și 15:15 — precum și în limbi străine. Durata recomandată a vizitei este de 1,5–2 ore. La intrare, vizitatorilor li se oferă botoși de unică folosință pentru protecția pardoselilor originale din lemn ale secolului al XIX-lea; încălțămintea comodă și plată este puternic recomandată, iar temperaturile din interior rămân răcoroase chiar și vara, dat fiind altitudinea de aproximativ 1.000 de metri. Fotografierea în scop personal este permisă în exterior și în spațiile interioare, cu respectarea regulamentului muzeului; utilizarea trepiedelor este interzisă.

La doar circa 300 de metri de Peleș, pe același domeniu regal, se află Castelul Pelișor — „Micul Peleș" — reședința intimă a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, cu interioare Art Nouveau unice în România, cu Camera de Aur și cu Salonul de Aur unde odihnește inima Reginei Maria. Pelișorul are bilet și program separat (același orar: miercuri–duminică, luni și marți închis), iar combinația celor două castele oferă o imagine completă a vieții de curte românești și a gusturilor artistice ale unei epoci care a legat Bucureștiul de Londra, Viena și Paris. În imediata apropiere se află și Mănăstirea Sinaia, ctitorită tot de familia regală în secolul al XVII-lea, astfel încât o zi întreagă poate fi închinată patrimoniului regal al Văii Prahovei.

Castelul Peleș rămâne, la peste 140 de ani de la inaugurare, ceea ce a fost dintotdeauna pentru Europa: un loc în care istoria germană, italiană, franceză, elvețiană și orientală se împletesc într-o singură construcție, în care primul rege al României a visat să aducă viitorul în inima munților, iar în fiecare încăpere, fiecare detaliu — de la monedele de aur îngropate sub piatra de temelie până la plafonul de sticlă ce se deschide spre cer — povestește despre o țară care a știut să se afirme, încă de la început, ca parte a marii familii a națiunilor europene. Pentru călătorul de astăzi, o vizită la Peleș nu este doar o excursie într-un castel frumos, ci o întâlnire cu memoria comună a Europei însăși.