Top 5 Atracții Turistice și Trasee Montane în Zona Moieciu - Bran
Articol din jurnal
Descoperă cele mai spectaculoase peisaje carstice, chei adânci și cetăți medievale din imediata apropiere a stațiunii Moieciu.
Pensiune turistică·Urziceni·La liziera pădurii, cu vedere spre Bucegi și Piatra Craiului





Tip unitate
Pensiune turistică
Capacitate
5 Camere · 15 Oaspeți
Check-in / Check-out
12:00 - 23:00 · până la 12:00
În cazul în care sosești mai târziu decât este precizat în politica unității de cazare, te rugăm să anunți unitatea!
Gazdă
LUDY SRL
DESPRE CASĂ ȘI ÎMPREJURIMI
In anul 2006 s-a deschis restaurantul şi motelul West Motel Restaurant, care este situat la 7 km de Carei, lângă drumul principal, imediat în apropierea punctului de trecere al frontierei, în sfârşitul satului Urziceni, pe malul pârâului Mogyoros, la marginea regiunii maghiare Nyír, într-o zonă liniştită şi înverzită. Imediat această muncă supraomenească, care nu s-a realizat cu mici investiţii financiare, şi-a adus roadele. La nici împlinirea primului an de la deschiderea magazinului. acesta a trebuit desfiinţat pentru pentru a folosi spaţiul în favoarea restaurantului. După un an de la existenţa lui restaurant poatre găzdui 150 de persoane şi locurile de cazare au ajuns la 25 de camere. La sfârşitul anului 2007 personalul nostru se apropie de 60 de angajaţi a căror profesionalism, temperament şi mulţii ani de experienţă au contribiut la faptul că deja de 4 ani firma noastră se ocupe primul loc în topul firmelor din judeţ, în categoria sa. Am încredere în faptul că cei pe care îi găzduim, ne vor duce mai departe renumele. Servicii:Deşteptare, chemare taxi, massage, bar non-stop, room service, animale permise, loc pentru îngrijirea bunurilor, schimb valutar, spălătorie, camere cu balcon, baie, internet, telefon, TV
„O casă caldă, ridicată pentru cei care caută liniștea dintre brazi. Aici diminețile încep cu aer curat de munte, iar serile se termină cu povești la gura sobei.”
— Gazdele West Motel Urziceni
CONFORT ȘI ECHIPAMENTE
SPAȚII DE CAZARE

25 mp·2 paturi single (90 cm)·2 persoane

20 mp·2 paturi single (90 cm), 1 pat matrimonial (160 cm)·4 persoane

25 mp·1 pat matrimonial (160 cm)·2 persoane

20 mp·4 paturi single (90 cm)·4 persoane

20 mp·1 pat matrimonial (160 cm)·3 persoane
INFORMAȚII PRACTICE
Sosire între 12:00 - 23:00, plecare până la ora până la 12:00. Gazdele vă întâmpină personal.
În cazul în care sosești mai târziu decât este precizat în politica unității de cazare, te rugăm să anunți unitatea!
Copiii de orice vârstă sunt bineveniți. Pătuț de bebeluș gratuit la cerere.
Animalele de talie mică și medie sunt acceptate cu notificare prealabilă.
Proprietatea pune accent pe tihnă și relaxare. Ore de liniște între 22:00 și 08:00. Petrecerile zgomotoase nu sunt permise.
Bine de știut
CE GĂSEȘTI ÎN JUR
Ieși din curte și ești pe drum. Iată cele mai importante repere din zonă, cu distanțe calculate și timpi estimați cu mașina.
Hartă interactivă
Obiective turistice pe rază de 90 km

8.3 km · 12 min cu mașina

8.1 km · 12 min cu mașina

23.7 km · 36 min cu mașina

36.8 km · 55 min cu mașina

8.1 km · 12 min cu mașina

36.1 km · 54 min cu mașina
PENTRU IUBITORII DE NATURĂ
Poteci marcate care pornesc din apropierea cazării, ideale pentru o drumeție reconfortantă de o jumătate de zi.
ÎNAINTE SĂ PORNEȘTI LA DRUM
Urziceni · vreme de toamnă la poalele munților
Parțial noros · se simte ca 10°C
Vin
Senin
14° / 5°
Sâm
Parțial noros
13° / 4°
Dum
Parțial noros
12° / 3°
Lun
Noros
11° / 4°
Mar
Ploaie ușoară
10° / 3°
Sfat util: Ia cu tine o geacă rezistentă la vânt pentru serile răcoroase. Pe creastă, vremea se poate schimba rapid.
VIAȚĂ LOCALĂ, DINCOLO DE OBIECTIVE
Întâmplări, gusturi și idei de weekend care te aduc mai aproape de spiritul autentic al locului.
Articol din jurnal
Descoperă cele mai spectaculoase peisaje carstice, chei adânci și cetăți medievale din imediata apropiere a stațiunii Moieciu.
Articol din jurnal
Un itinerariu montan de o frumusețe rară ce urcă din Valea Băngăleasa spre Poiana Guțanu și crestele maiestuoase ale Bucegilor.
Articol din jurnal
Află adevărata poveste a fortăreței medievale din Pasul Bran, reședința de suflet a Reginei Maria a României.
ALTE LOCURI ÎN CARE SĂ TE SIMȚI ACASĂ
Compară pensiuni și cabane din împrejurimi. Poate următoarea escapadă începe chiar aici.

Băile Felix · 88.4 km DE LA West Motel Urziceni

Băile Felix · 88.9 km DE LA West Motel Urziceni

Băile Felix · 89.3 km DE LA West Motel Urziceni
Concept turistic oficial VisitRomania.eu. Fotografiile, tarifele, disponibilitatea și facilitățile sunt verificate împreună cu gazdele partenere. Distanțele rutiere sunt calculate prin algoritm geografic de orientare.